Cind , dupa 6 ani in exil, m-am intors acasa, am urcat cele
patru etaje in blocul durerii mele invaluita-n aceleasi mirosuri
de craciun romanesc in care am lasat orasul cind am luat
trenul inspre alte lumi. La etajul 2 nu schimba (inca) nimeni
becul ars, la 3 cineva a pus un tablou cu mesaj religios (nu icoana)
si ma surprind mereu mormaind oh shit ce dreptate are! la
fiecare etaj mi-e -condusa de acelasi compas nealterat de
magnetii vietii in huzur- la fel de greu sa gasesc intrerupatorul
cind lumina se stinge. Inafara de un singur nume toate-s
aceleasi ca acum 15 ani. Copiii de atunci au copiii de acum.
Presurile din fata usilor sint aceleasi, balustrada albastra aceeasi.
Si urc, urc, urc urc prin etaje de sarmale, prajituri, sucituri cu nuca
si cu mac, salta de beuf, oua umplute, vinete, alte sarmale,
cirnati de porc cu usturoi, chiftelute, si mai multe prajituri.

PS
noptile de craciun cind veneam acasa de la colindat si dupa 30 minute
de somn eram trezita de concertul pocaitilor in fata blocului nu mai
vin niciodata. Heeey yaaa mos gerila te rog daca ai bani, ada-mi
o vioara, dar stiu ca nu ai asa ca nu-mi aduce nimic.

<–––––––